Piata Ecoturistica

Dimensiunile pieţei ecoturistice

Întrucât se defineşte prin obiectivele sale de conservare a naturii şi sprijinire a populaţiei locale, ecoturismul este greu de cuantificat. De aceea, până acum nu s-au realizat studii riguroase pentru a determina câţi turişti în arii naturale sunt într-adevăr motivaţi de principiile ecoturismului. Ecoturismul este studiat în ansamblu, ca turism în natură, ducând la estimări false asupra dimensiunilor pieţei. Cercetările privind turismul în arii naturale arată că 50% din numărul total de turişti îşi doresc să viziteze o zonă naturală în timpul vacanţei, ceea ce ar putea include şi un scurt popas într-un parc naţional. Este un segment larg, dar foarte diferit de cel motivat de dorinţa de a învăţa despre viaţa sălbatică şi cultură cu un ghid local, de a sprijini dezvoltarea locală durabilă.

O estimare nu foarte precisă arată că sosirile internaţionale de ecoturişti au atins 7% din piaţa turistică (Lindberg, 1997), sau aproximativ 45 milioane persoane în 1998, aşteptându-se o creştere de până la 70 milioane în 2010 31 . Cele mai apreciate destinaţii ecoturistice au înregistrat în ultimul deceniu creşteri impresionante ale numărului de vizitatori în arii protejate şi în alte zone naturale. Deşi simpla vizitare a unui parc naţional sau arie protejată nu reprezintă ecoturism, ci turism în natură, evoluţia numărului de vizitatori din aceste zone este un indicator şi pentru tendinţele din ecoturism. Cercetările întreprinse la începutul anilor ’90 au înregistrat o creştere masivă a turismului în parcuri naţionale pe principalele pieţe ecoturistice, indicând o schimbare a preferinţelor turiştilor, de la destinaţiile europene tradiţionale, la o gamă mai largă de destinaţii în arii naturale, majoritatea în ţări cu economie slab dezvoltată. Spre exemplu, numărul vizitatorilor străini în parcurile naţionale din Costa Rica a crescut de la 65.000 în 1982 la 273.000 în 1991 – o creştere anuală de 30%.

Deşi Europa este o piaţă turistică importantă, statisticile europene nu oferă informaţii clare privind turismul în arii naturale. Cercetările arată că europenii caută mai mult turismul rural din Europa decât turismul în arii naturale, pentru că mediul înconjurător este puternic antropizat, existând puţine zone sălbatice comparativ cu celelalte continente. Nord europenii sunt cei care manifestă un interes deosebit pentru turismul cu înalte standarde ecologice. Un studiu australian (Blamey 1998) referitor la sursele cererii pentru turismul în arii naturale a demonstrat că un procent important (71%) din turiştii interesaţi de natură provin din Europa (Elveţia, Germania, Suedia, Norvegia, Finlanda), depăşind orice altă piaţă emiţătoare, inclusiv Statele Unite şi Canada. Cu ocazia desemnării anului 2002 ca An Internaţional al Ecoturismului, Organizaţia Mondială a Turismului a iniţiat studii de piaţă în unele ţări europene, iar rezultatele vor fi în curând la dispoziţia celor interesaţi. Viitoarele cercetări de piaţă trebuie să facă diferenţa dintre turismul în natură şi ecoturism. Acesta din urmă necesită instrumente de cercetare mai sofisticate, care să examineze nu doar activităţile la care consumatorii participă ci şi stilul lor de viaţă, disponibilitatea de a plăti pentru produse turistice durabile.