Conceptul de Ecoturism

Conceptul de ecoturism

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă faţă de mediu şi nu în ultimul rând „verde”, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici şi numeroase confuzii între ecoturism şi termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism. Dacă termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul precedent, vom încerca în continuare să aducem lumină şi în cazul celorlalţi termeni menţionaţi. Termenul de „turism responsabil” atrage atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a activităţilor turistice nu sunt responsabile: populaţia locală este exploatată, resursele naturale şi culturale nu sunt respectate şi ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil şi sugerează faptul că toţi cei implicaţi într-o activitate turistică, turişti sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă faţă de destinaţia turistică. O variantă asemănătoare este „ turismul conştient”, care încurajează o înţelegere mai profundă a naturii, oamenilor şi locurilor.Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ”. Problema în acest caz este că termenul se defineşte prin ceea ce nu este, adică turismul tradiţional. Turiştii nu îşi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinaţiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motivează de obicei: natura, religia, educaţia, aventura, etc. Intenţia şi în acest caz nu este de a desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic.

Termenul „turism verde” este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului durabil. Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de turism care sprijină sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu – mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor.”

Definirea ecoturismului

Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfăşurată, aşa cum se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporează întotdeauna activităţi diverse în mijlocul naturii (drumeţii, ascensiuni montane, observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include şi activităţi culturale. Ecoturismul are şi o importantă componentă educaţională, este o şansă de a învăţa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecţie inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obţinerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi organizarea activităţilor turistice. Una dintre primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize iniţiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „ecoturismul este o forma de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea reinvestirii unei părţi adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.”

Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiţie mai succintă:

„călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi susţine bunăstarea populaţiei locale.”